marți, 7 august 2007

Tehnologia fabricarii elementelor de tamplarie PVC

Tehnologia fabricarii elementelor de tamplarie PVC

7.1 Masurarea
Masurarea golurilor sau a ferestrelor si usilor ce trebuiesc inlocuite este cea mai importanta operatiune din procesul de fabricatie. O greseala la acest nivel poate compromite ireversibil intreaga lucrare. Chiar si in cazul in care tamplaria noua se monteaza in goluri pregatite anterior, este necesara efectuarea de masuratori la fata locului deoarece pot apare diferente intre proiect si realitate.

Dimensiunile care se iau in considerare la masurare sunt inaltimea si latimea golului. Deasemenea se masoara si grosimea peretelui pentru a stabili dimensiunile glafurilor si a pervazelor exterioare. In figura urmatoare am reprezentat golul din perete si dimensiunile cele mai importante.




La masurare se au in vedere urmatoarele:

intotdeauna se masoara ambele inaltimi si ambele latimi si se ia in considerare cea mai mica dintre ele
intotdeauna se masoara diagonalele golurilor pentru a verifica daca colturile sunt in unghi de 90 de grade, in cazul in care diagonalele difera, inseamna ca golul nu este dreptunghiular lucru de care se tine cont la stabilirea dimensiunilor tamplariei

Dimensiunile masurate se noteaza pe o schita intocmita impreuna cu clientul. Eventualele adaosuri tehnologice sau dimensiunea profilelor de legatura se iau in considerare in urmatoarea etapa, la proiectare. Tot acum se stabilesc, impreuna cu clientul, numarul si tipul deschiderilor pe care le va avea tamplaria, elementele de feronerie ce urmeaza sa fie folosite, precum si tipul de geam termoizolant folosit. Clientului i-se vor prezenta in aceasta etapa si eventualele oferte de glafuri, plase impotriva insectelor, jaluzele, rulouri, etc.

Exista elemente specifice care deosebesc masuratorile pentru ferestre de masuratorile pentru usi:

FERESTRE
La efectuarea masuratorilor pentru ferestre se pot intalni doua situatii:

Daca ferestrele (sau usile) se monteaza in goluri pregatite anterior si tencuite, se masoara latimea si inaltimea golului si se scad 20mm pe fiecare dimensiune. Aceasta distanta este necesara pentru a da posibilitatea montatorului sa impaneze fereastra inainte de a o ancora, si pentru a aplica un strat de spuma poliuretanica.
Daca ferestrele se monteaza in locul altor ferestre vechi, se demonteaza pervazele exterioare (daca este posibil) si se masoara golul pe suprafata exterioara a zidului exterior, apoi dimensionam fereastra in functie de golul din tencuiala exterioara (adica dimensionam fereastra dupa spaletul exterior) in asa fel incat tocul ferestrei sa nu se ingroape sub tencuiala mai mult de 10 mm. Deci, la dimensiunile golului exterior trebuiesc adaugati cate 20 de mm atat pe inaltime cat si pe latime. In acest fel, daca demontarea se efectueaza cu grija, dupa montarea ferestrelor noi, nu mai este nevoie sa se refaca tencuiala exterioara.

USI
La efectuarea masuratorilor pentru usi se disting doua situatii:

Daca usa se executa cu prag din profil PVC atunci se recomanda ingroparea acestuia in pardoseala si se tine cont de aceasta la masurare. In mod obisnuit tocul se ingroapa aproximativ 10 mm. Pragul din profil PVC este recomandabil doar in situatiile cand nu se circula mult pe usa respectiva si cand se doreste o izolare termica si etansare superioara. (ex: usi de balcon)
Daca usa se executa cu prag din aluminiu atunci se tine cont de faptul ca pragul se fixeaza la nivelul pardoselii. Intotdeauna trebuie sa va informati de la constructor sau beneficiar asupra eventualelor pardoseli (parchet, podele, gresie, etc.) care vor fi montate ulterior (grosimea lor, modul de montare), pentru a nu impiedica functionarea usilor.
In ambele situatii trebuie lasat spatiu suficient pentru penele de montaj.

Dupa efectuarea masuratorilor, schitele cu dimensiuni se trec la proiectarea pe calculator in vederea obtinerii desenului de executie si a ofertei de pret. Desenul de executie impreuna cu devizul si oferta de pret se supun aprobarii sefului de atelier (director tehnic) si apoi se prezinta clientului.

Cel care face masuratorile isi asuma responsabilitatea pentru exactitatea acestora.

7.2 Tehnologia confectionarii tamplariei PVC in atelierul de productie

Toti furnizorii de sisteme de profile P.V.C., in mod obisnuit, pun la dispozitia clientilor cataloage tehnice precum si manuale specifice fiecarui sistem care descriu in amanunt elementele componente ale sitemului de profile, materialele auxiliare precum si tehnologia de fabricatie. Aceasta brosura prezinta cateva aspecte importante din procesul de fabricatie al ferestrelor si usilor din profile de P.V.C., comune majoritatii sistemelor de profile P.V.C.

In continuare vom descrie etapele lucrului intr-un atelier de tamplarie P.V.C. cu dotare minima. Vom face si referire la modul de lucru in cazul existentei utilajelor specializate, dar etapele descrise mai jos sunt specifice microproductiei.

Scopul randurilor de mai jos este acela de a familiariza cu principalele operatiuni din procesul tehnologic pe cei ce vor sa porneasca o mica afacere in acest domeniu si doresc sa stapaneasca toti pasii necesari pentru obtinerea de produse finite de calitate.

Printr-un atelier cu dotare minima se intelege un atelier care are:


Masina de debitat profile: cu unghi reglabil, cu diametrul discului de taiere de cel putin 300 mm (recomandabil 350 mm sau mai mult), echipata cu un conveior de masurare si cu un sistem mecanic sau pneumatic de prindere a profilului
Masina de sudat profile la un cap, semiautomata, cu unghiuri reglabile, cu actionare electropneumatica
Masina de frezat montanti, pentru frezarea capetelor montantilor, cu unghiul menghinei reglabil si cu actionare manuala sau pneumatica
Dispozitiv de debavurat, pneumatic sau manual
Masina de debitat armatura sau polizor unghiular (flex) cu suport
Masina de gaurit verticala
Freza de tamplarie portabila (oberfreza), electrica sau pneumatica
Masina de gaurit, electrica sau pneumatica
Surubelnita electrica sau pneumatica
Freza biax, electrica sau pneumatica
Scule de mana obisnuite, surubelnite, dalti, chei hexagonale, cuttere, rulete, etc.

Primele patru pozitii reprezinta utilaje si dispozitive specifice prelucrarii profilelor din P.V.C. care se pot procura de la furnizori specializati, restul fiind utilaje si scule comune care pot inlocui o serie de utilaje specifice si se gasesc la furnizorii de scule si unelte generale.

Confectionarea ferestrelor si usilor din profile PVC avand la indemana un atelier cu dotare minima se face in mai multe etape:

1. DEBITAREA SI ARMAREA TOCURILOR
2. LIPIREA TOCURILOR
3. DEBAVURAREA
4. EXECUTAREA MONTANTILOR
5. DEBITAREA SI ARMAREA CERCEVELELOR
6. LIPIREA SI DEBAVURAREA CERCEVELELOR
7. MONTAREA GARNITURILOR
8. FREZAREA ORIFICIILOR DE SCURGERE
9. DEBITAREA BAGHETELOR
10. MONTAREA FERONERIEI
11. CONTROLUL CALITATII

Pe parcursul acestui capitol vom face referiri si la etapele si modul de lucru specifice unui atelier cu dotari mai complexe. Ordinea si continutul acestor etape se vor modifica daca atelierul dispune de utilaje suplimentare cum ar fi masina de debavurat automata, freza cu pantograf, masina de debitat baghete etc.

Fiecare din etapele de mai sus presupune controale de calitate intermediare care se vor mentiona la sfarsitul fiecarei etape. Scopul respectarii ordini operatiunilor este obtinerea in conditii de calitate a ferestrelor si usilor din PVC si eliminarea pe cat posibil a factorilor ce pot genera rebuturi.

In cadrul fiecarei etape am evidentiat si elemente de tehnica a securitatii muncii specifice pentru lucrul pe utilaje. Paragrafele care se refera la protectia muncii sunt scrise cu rosu. Pentru lucrul cu sculele electrice si pneumatice normele de protectie a muncii sunt cele uzuale pentru acest tip de activitate.

Un comentariu:

Anonim spunea...

[b]Party Poker Spring Bonus Code ! USE CODE: pibonus325 on your first deposit and get free 325 euros![/b]

Besides the big bonus, will also be eligible to play in an exclusive private monthly $ 6000 Freeroll!
These freerolls are open to anyone who has signed for Party Poker Poker and play with some points at least 100 games in the previous calendar month.
The freeroll will be held monthly on the 3rd Saturday at 3 pm EST.
This means that if he wins 100th match points in November, having the opportunity to play in the $ 6000 freeroll held December 3 Saturday.
The freeroll will be available each month – indefinitely. This is a great value for all players Poker-infos.com Party Poker.